agrias.ro » Finantare » Banca Mondiala: Agricultura si transporturile, domeniile in care se simte cea mai mare nevoie de reforme si investitii

Agricultura si transporturile sunt domeniile in care se simte cea mai mare nevoie de reforme si investitii din economia romaneasca, a declarat vineri Francois Rantrua, seful Biroului Bancii Mondiale de la Bucuresti, care a aratat ca acest lucru reiese din cele sase rapoarte sectoriale realizate de institutie la cererea autoritatilor. El a mai precizat ca aceste domenii au un potential foarte mare pentru atragerea fondurilor structurale.

El a mai spus ca se pot face imbunatatiri si in administratia fiscala. Francois Rantrua a dat exemplul Bulgariei, unde Banca Mondiala a derulat un program asemanator, care dupa restructurarea sectorului a inregistrat o crestere substantiala a colectarii veniturilor.

“Am facut ceva similar in Bulgaria si colectarile au crescut semnificativ. Bulgaria avea peste 200 de administratii inaintea inceperii procesului. Dupa restructurare au ramans sase agentii, care colecteaza substantial mai mult. Acest lucru a fost realizat datorita imbunatatirii procesului, prin informatizare, si acum este mult mai usor pentru ei sa gaseasca evazionistii”, a spus seful biroului BM de la Bucuresti.

Pentru mai multe click aici.

Adauga un Comentariu


× trei = 6

© 2010 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii