agrias.ro » Sfatul Specialistului » Ce trebuie să ştim la plantarea pomilor fructiferi?

Plantarea pomilor

Plantarea este o etapă definitorie în succesul unei plantatii pomicole. Pentru aceasta trebuie să ţinem cont de cateva elemente care să fie respectate încă de la înfiinţare.

Epocile de plantare

 

Pomii se plantează în perioada de repaus sau în timpul vegetaţiei, dacă aceştia au vegetat în ghivece sau diferite vase de cultură. Cea mai indicată epocă de plantare este epoca de toamnă. În perioada de toamnă umiditatea atmosferică şi a solului favorizează prinderea pomilor, menţinând ţesuturile acestora turgescente. În plus, pomii plantaţi toamna beneficiază şi de alte avantaje: pământul din groapa de plantare se aşază mai bine şi acumulează mai multă apă, fapt ce permite pomilor să suporte mai uşor o eventuală secetă din primă­vară (în aprilie). Datorită acestui fapt, de regulă, pomii plantaţi toamna pornesc în vegetaţie cu 15-20 zile înaintea celor plantaţi primăvara, realizând totodată creşteri mai mari cu 20-30%.

Când, din anumite motive plantarea nu se poate fece toamna (nepregătirea terenului, lipsa materialului de plantare, timp nefavorabil, etc). într-o astfel de situaţie se recurge şi la plantarea de primăvară, care trebuie efectuată cât mai de timpuriu, după zvântarea terenului, când pământul nu se mai prinde de unelte.

Plantarea de primăvară va începe cu speciile care pornesc mai repede în vegetaţie: alunul, arbuştii fructiferi, caisul, cireşul, vişinul şi părul, continuându-se cu prunul, mărul, gutuiul şi nucul, care pornesc mai târziu în vegetaţie.

Săpatul gropilor

Gropile de plantare a pomilor se efectuează manual (40x40x30 cm) sau mecanizat cu ajutorul burghiului.

Pregătirea pomilor pentru plantare

 Înainte de plantare, pomii se supun unui nou control, înlăturându-se cei necores­punzători. Apoi se efectuează o lucrare specifică numită fasonat, dacă aceasta nu a fost făcută înainte de stratificare. Aceasta constă în scurtarea pivotului rădăcinii, astfel încât acesta să măsoare în final 20-25 cm si scurtarea ramificaţiilor pivotului la 10-15 cm lungime. In acelaşi timp se îndepărtează  şi eventualele creşteri din portaltoi şi porţiunea uscata (ciot) care poate apărea la limita dintre altoi şi portaltoi. După fasonare, pomii se introduc cu rădăcinile într-o mocirlă pregătită din baligă de vită şi pământ galben, în părţi egale, plus apa necesară pentru a se obţine un terci consistent.

Plantarea propriu-zisă a pomilor

Pomii se plan­tează la adâncimea pe care au avut-o în pepinieră. La pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi, punctul de altoire nu trebuie să vină în contact cu solul, deoarece poate apare pericolul emiterii de rădăcini din altoi şi trecerea pe rădăcini proprii, crescând mult mai viguroşi şi, obţinându-se o plantaţie neuniformă din punct de vedere al vigorii.

După acoperirea rădăcinilor cu pământ, acesta se tasează de două ori: prima dată după ce se acoperă toate rădăcinile cu un strat de sol gros de 3-4 cm, iar a doua oară, după ce se umple complet groapa. În urma tasării pământului, coletul pomului va trebui să se afle la nivelul solului.

La plantarea de toamnă, în jurul pomului se face un muşuroi, înalt de 20-30 cm şi larg la bază de 50-60 cm. Acest muşuroi menţine umezeala în zona sistemului radicular şi îl apără de ger. Dacă toamna este secetoasă, pomii plantaţi trebuie udaţi.

La plantarea de primăvară, în jurul pomului se face un lighean, în care se toarnă 1-2 găleţi cu apă. În ziua următoare sau peste două zile, după ce pământul udat se zvântă, ligheanul se acoperă cu pământ mărunt, pentru a reduce evaporarea apei din sol.

Plantarea pomilor pe biloane

În zone cu exces de umiditate în sol, în anumite perioade ale anului, pomii se plantează pe biloane înalte de 30-40 cm, care se întreţin ca ogor negru (câte un metru de fiecare parte a rândului), iar intervalele se înierbează permanent. 

Conf. dr. C. Păun

Agrias.ro

Adauga un Comentariu

Trebuie sa fiti logat pentru a posta un comentariu.

© 2010 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii