agrias.ro » Natura si Mediul » Peste 40 de cabinete notariale sprijină două proiecte de mediu

Camera Notarilor Publici Bucureşti şi 43 de cabinete notariale reciclează, de un an, deşeurile de hârtie şi sprijină în acelaşi timp cele două proiecte de mediu ‘Reciclează pentru copaci’ şi ‘RECICLETA’ ale Asociaţiei ViitorPlus.

Conform unui comunicat al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, în ambele proiecte au fost reciclate de către notari 12.443 kg deşeuri de hârtie, iar datorită reciclării acestei cantităţi au fost salvaţi de la tăiere 180 de arbori maturi.

‘Reciclează pentru copaci’ este un proiect ce presupune direcţionarea fondurilor obţinute din reciclarea deşeurilor către împăduriri. Prin reciclare sunt salvate preţioase resurse naturale, iar în urma donaţiilor din valorificarea deşeurilor sunt aduşi la maturitate copaci. Deoarece birourile notariale acoperă în totalitate cheltuielile logistice ocazionate de colectările dedicate lor, întreaga cantitate de deşeuri recuperată este valorificată şi direcţionată integral către proiectul ‘Adoptă un copac!’.

Astfel, datorită reciclării a 10.093 kg deşeuri de hârtie prin ‘Reciclează pentru copaci’, vor fi aduşi la maturitate 29 arbori (aproape 350 de puieţi plantaţi).

Sistemul propus de ‘Reciclează pentru copaci’ presupune colectarea deşeurilor de hârtie cu o dubă, fie închiriată sau oferită probono de un birou notarial. Pentru încărcarea şi descărcarea hârtiei se plăteşte cu ziua o persoană în dificultate, care are astfel şansa la un venit suplimentar. Birourile care au resursele proprii pentru a-şi asigura transportul, pot duce deşeurile la depozitul colectorului partener, CamiComexim şi să anunţe colectorul că deşeurile sunt donate ‘pentru ViitorPlus’. Bonul cu cantitatea donată trebuie trimis prin e-mail la reciclare@viitorplus.ro.

‘RECICLETA’, un alt proiect ViitorPlus, urmăreşte inserţiunea socio-economică a persoanelor aflate în dificultate, prin implementarea unui sistem nepoluant de colectare a deşeurilor de hârtie de la birourile care generează cantităţi mici şi nu sunt deservite de nicio formă de colectare selectivă. Colectarea deşeurilor de hârtie se realizează cu cargo-biciclete, unice în România, conduse de persoane aflate în dificultate. Zonele în care funcţionează proiectul sunt: Floreasca, Dorobanţi, Aviaţiei, Aviatorilor şi Primăverii. În cadrul acestui proiect sunt înscrise şi nouă birouri notariale, care au reciclat în total 2.350 kg deşeuri de hârtie.

De la lansarea proiectului ‘Reciclează pentru copaci’ au fost colectate în total peste 86 tone de deşeuri de la peste 49 companii , 34 de cabinetele notariale şi Camera Notarilor Publici Bucureşti. În cadrul ‘RECICLETA’ s-au reciclat 15 tone de hârtie de la 70 de firme şi nouă birouri notariale.

În altă ordine de idei, echipa ‘Reciclează pentru copaci’ îi invită pe cei interesaţi, pe 20 noiembrie, în comuna Dragoş-Vodă, judeţul Călăraşi, la plantat de copăcei, în cadrul programului ‘Adoptă un copac!’. Campania de plantare pentru completări este o etapă crucială în activităţile de îngrijire a pădurii şi presupune plantarea de noi puieţi în locurile în care aceştia nu s-au prins în etapele anterioare.

Contribuţia de participare este de 150 RON/persoană (echivalentul a 35 euro, ce include: adopţia unui copac pentru care trebuie plantaţi 12 puieţi, transportul până la locaţie, prânzul şi uneltele) şi poate fi achitată până pe 12 noiembrie, în contul Asociaţiei ViitorPlus.

Sursa:AGERPRES

Adauga un Comentariu


3 + unu =

© 2010 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii