agrias.ro » Stiri » Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, s-a întâlnit cu Martin Preineder, preşedintele Parlamentului Austriei

Ministerul Agriculturii

Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, s-a întâlnit cu Martin Preineder, preşedintele Parlamentului Austriei, luni, 15 noiembrie 2010, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Principala temă a discuţiilor a fost reforma Politicii Agricole Comune (PAC) şi viitorul acesteia după 2013. România şi Austria sunt asemănătoare din punctul de vedere al structurii fermelor, există un număr important de ferme de dimensiuni mici în amândouă statele, prin urmare au multe obiective şi preocupări comune pentru noua PAC.

Cele două state ar dori ca noua PAC să menţină sprijinul acordat fermelor mici şi dezvoltarea, pe lângă acestea, a unor activităţi conexe, spre  exemplu pieţe pentru desfacerea produselor agricole/tradiţionale. De asemenea, România şi Austria doresc o scădere a costurilor de producţie.

Ministrul Tabără s-a declarat un admirator al modelului austriac al fermelor de munte şi speră că acesta ar putea fi aplicat şi in România. De asemenea, România ar dori să aplice modelul austriac al camerelor agricole, solicitând sprijin în acest sens. Austria, la rândul său, şi-a exprimat disponibilitatea pentru o colaborare cu ţara noastră în domeniul depozitării şi stocării.

Sursa:MADR

Adauga un Comentariu

Trebuie sa fiti logat pentru a posta un comentariu.

© 2010 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii