agrias.ro » Stiri » Examene trichineloscopice pe toata durata sărbătorilor de iarnă la Bucureşti

analize-DSVSA

Personalul veterinar din Bucureşti va asigura permanenţa în mai multe locaţii pentru efectuarea examenului trichineloscopic, în perioada 17-24 şi 27-31 decembrie 2010, între orele 8,30 – 18,30, a anunţat luni Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti (DSVSA).

Astfel, personalul sanitar veterinar oficial va efectua examenul trichineloscopic în Hala Obor, Câmpul Moşilor nr.3-5, sector 2, Piaţa Progresul, Şos. Giurgiului nr. 107, sector 4 şi Piaţa Rahova, Şos Alexandriei nr. 3-5, sector 5.

Potrivit DSVSA, în locaţia din Hala Obor, examenul trichineloscopic se efectuează din data de 7 decembrie 2010.

Totodată, în perioadele 11-23 decembrie şi 27-30 decembrie 2010, activitatea Laboratorului Sanitar Veterinar de Stat, din str. Ilioara nr. 16E, sector 3, se desfăşoară până la orele 19,00, pentru asigurarea permanenţei în vederea efectuării examenului trichineloscopic (program de lucru între orele 8,30-19,00). În data de 24 decembrie permanenţa va fi asigurată între orele 8,30-18,00, iar în data de 31 decembrie 2010, între orele 8,30-15,30.

De asemenea şi în zilele de 25 şi 26 decembrie 2010, între orele 8,30 – 13,00, va fi asigurată permanenţa în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar de Stat, pentru efectuarea examenului trichineloscopic.

Acest tip de examen se execută pe probe de carne, recoltate de la animalul sacrificat (pilierii diafragmatici, musculatura intercostală, musculatura de la baza limbii), contravaloarea acestuia fiind suportată de către beneficiar la un tarif de 7 lei.

Potrivit DSVSA, consumatorii pot sesiza abateri de la normele în vigoare, înregistrate pe teritoriul Municipiului Bucureşti, la numărul de telefon 0213480565 sau CallCenter ANSVSA, apel gratuit, număr de telefon 0800826787.

Agrias.ro

Adauga un Comentariu


noua + 6 =

© 2010 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii