agrias.ro » Finantare » Toţi banii din noul acord cu FMI sunt destinaţi BNR

Bani

Toată suma pe care Fondul Monetar Internaţional /FMI/ o va pune la dispoziţia României prin noul acord de tip preventiv – circa 3,6 miliarde de euro – va fi destinată Băncii Naţionale a României /BNR/, potrivit şefului Misiunii FMI, Jeffrey Franks.

‘În acordul nostru este normal ca toţi banii să meargă la BNR. Am făcut excepţie la două dintre tranşele de împrumut din precedentul acord, dar nu este procedura normală pentru FMI. Estimările sunt ca toată suma din noul acord să meargă la BNR. Aşa cum procedura normală pentru Comisia Europeană este ca toţii banii lor să meargă la MFP’, a declarat marţi Jeffrey Franks, într-un interviu acordat AGERPRES.

Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat luni că BNR va trage bani din viitorul acord cu FMI numai în cazul unei crize regionale grave, pentru a apăra leul de un atac speculativ.

‘Banii de la FMI pot fi atraşi doar în cazul unei situaţii grave, cum ar fi un atac asupra monedei, declanşat de o criză în regiune, concretizat într-o pierdere masivă de rezerve şi de încredere’, a spus guvernatorul BNR.

O altă situaţie în care banca centrală ar accesa banii de la FMI ar fi aceea în care Trezoreria eşuează în 2-3 rânduri să se finanţeze la costuri acceptabile.

Agrias

Etichete:,

Adauga un Comentariu


+ 3 = zece

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii