agrias.ro » Finantare » Creşterile de preţ la motorină, suportate de Ministerul Agriculturii?

Motorina

Ministerul Agriculturii ar putea suporta creşterile de preţ la motorină, dacă obţine avizul Comisiei Europene şi dacă are în vedere un pachet de sprijin pentru irigaţii, astfel încât să fie asigurată măcar plata energiei, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără şi citat de Agerpres.

În opinia acestuia, odată cu creşterea preţului la combustibil, apare un input care influenţează foarte mult costul producţiei.

Ministrul Agriculturii a participat la o conferinţă de presă organizată împreună cu BRD – Groupe Societe Generale şi Fondul de Garantare a Creditului Rural.

BRD – Groupe Societe Generale, împreună cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, au lansat un credit pentru fermieri pe producţia agricolă la o Dobândă Anuală Efectivă (DAE) de 10% faţă de oferta Băncii Transilvania prezentată recent, care are 15%.

Suma totală a unui credit care poate fi oferit de BRD poate fi de cel mult 1,4 milioane de lei. Practic, dobânda variază între 3-5% pe lună, iar comisionul de gestiune este de 0,1%, iar cel de acordare este de 1,5%. Pe lângă acestea se mai adaugă un procent care înseamnă dobânda fondului.

Creditul se acordă pe un an de zile, iar 80% din el este garantat de Fondul de Garantare a Creditului Rural.

În 2010, Fondul de Garantare a Creditului Rural a mai acordat garanţii de peste 250 de milioane de euro, din care volumul pentru investiţii a depăşit 68% din total, iar 31% au fost alocate pentru producţie. Din totalul garanţiilor pentru investiţii, peste 95% au fost acordate pentru beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

FGCR IFN SA este o societate comercială înfiinţată în anul 1994, cu sprijinul logistic şi financiar al Uniunii Europene, cu scopul de a facilita finanţarea sectorului privat din agricultură şi industria alimentară.

Fondul facilitează accesul la credit prin acordarea de garanţii băncilor comerciale sau alte garanţii suplimentare faţă de cele prezentate de beneficiar.

Pentru beneficiarii privaţi ai fondurilor europene pentru dezvoltare rurală FGCR – IFN SA va acoperi până la 80% din valoarea creditului contractat şi se va reduce progresiv pe măsura rambursării acestuia, iar valoarea maximă a garanţiei nu va putea depăşi echivalentul a 2,5 milioane euro denominaţi în lei la cursul leu/euro de la data solicitării de garantare.

Adauga un Comentariu

Trebuie sa fiti logat pentru a posta un comentariu.

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii