agrias.ro » Stiri » Laptele produs în România ajunge în fabrici in cantitate foarte mica

Fostul preşedinte al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL),deputatul UNPR Valeriu Steriu, a declarat marti  intr-o dezbatere de profil, ca doar 20% din laptele produs în România ajunge în fabrici pentru procesare, dintr-o producţie totală de 4,4 miliarde de litri, restul ramane in ferme.

De asemenea, spune Steriu, că este ‘un dezastru al sectorului’, subliniind că 60% din fermele din România sunt încă cu numai una-două vaci.

Din cantitatea de 4,4 miliarde de litri de lapte produsă în 2010, circa 1,2 miliarde litri reprezintă vânzările directe pe piaţă, doar 993 milioane litri ajung la unităţi specializate, în ferme rămân pentru consumul familial circa 1,7 miliarde litri, iar pentru consum tehnologic – 434 milioane litri.
Potrivit acestuia,în România există 290 de agenţi economici în sectorul laptelui cu o capacitate proiectată de 2,67 miliarde litri, dar numai 1,45 miliarde litri sunt capacităţi în lucru.

Pe piaţa internă consumul de lapte este foarte redus , ţinând cont că avem un consum de 5-10 ori mai mic decât cel european. Acest lucru arată un potenţial de piaţă foarte mare.

‘Importăm însă materie primă tot mai multa pentru capacităţile de procesare, dar dacă ne uităm la cifre putem schimba situaţia.
Facem un export de materie primă pe caşuri, dar importăm produse finite de calitate’, a mai adăugat deputatul Steriu.

De asemenea, a subliniat că între anii 2004-2010 sectorul de producţie a laptelui a consumat foarte mulţi bani, prima de 0,3 lei pe litru de lapte regăsindu-se însă în creşterea înregistrată pe segmentul fermelor de 15-20 de capete.

Printre subiectele analizate, au mai fost si evoluţia producţiei de lapte pe piaţa internă, politicile agricole europene de susţinere a industriei lactatelor, precum şi măsurile de relansare a acestui domeniu în România.

Adauga un Comentariu


sapte − 7 =

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii