agrias.ro » Agricultura, Sfatul Specialistului » Strategii de fertilizare la cereale păioase de toamnă

Grau

Aplicarea îngrăşămintelor la cereale păioase are ca obiectiv realizarea optimului economic între randamentul culturii şi costurile ocazionate de fertilizare.

Principiile de bază care se iau in consideraţie la stabilirea strategiei de fertilizare sunt:

-cerinţele de consum ale culturii;

-evoluţia azotului furnizat de sol în cursul perioadei de vegetaţie;

-posibilităţile de utilizare de către plante a azotului furnizat de sol sau provenit din îngrăşămintele aplicate.

Cerinţele globale de N (azot), P (fosfor) şi K (potasiu) pentru realizarea unui randament economic optimal sunt diferite de la un an la altul. Pentru l00kg boabe, plus producţia corespunzătoare de paie, grâul exportă din sol următoarele cantităţi de elemente nutritive: 2,3-3,3 kg N; l,1-1,8 kg P2O5 şi 1,9-3,7 kg K2O pentru producţii de boabe cuprinse între 2500 si 5500 kg/ha.

Ritmul de absorbţie a elementelor nutritive este în funcţie de dezvoltarea culturii şi urmează o curbă caracteristică:

-până la sfârşitul înfrăţirii (etapa vegetativă) cantitatea absorbită este scăzută, în medie 40 kg N/ha.

-începînd cu alungirea paiului (începutul lunii aprilie) absorbţia azotului se intensifică şi se menţine constantă cât timp planta fotosintetizează (coacerea în lapte), fiind influenţată de condiţiile de creştere ale culturii (densitatea lanului, gradul de îmburuienare, atacul de boli şi dăunători, evoluţia temperaturilor şi repartiţia precipitaţiilor).

Posibilităţile de utilizare a azotului de către plante în sol profund, în condiţii normale de creştere, cultura de grâu are capacitatea de a utiliza în întregime azotul furnizat de sol şi prezent pe profil pe adâncimea de 1-1,5 m, în funcţie de tipul de sol.

Azotul aplicat ca îngrăşământ este explorat de cultura din stratul superficial de sol, deoarece în cazul unei culturi în creştere, fluxul de apă în profunzime este limitat deoarece cultura absoarbe toată apa din precipitaţii care penetrează solul, iar azotul nu este antrenat pe profil. Până la venirea iernii grâul consumă cantităţi mici de azot (formează numai 5% din biomasa epigee, 3-4 frunze şi 2-3 fraţi uneori), motiv pentru care nu este obligatorie aplicarea îngrăşămintelor cu azot toamna, fiind folosit azotul rămas de la planta premergătoare sau rezultat prin mineralizarea materiei organice în stratul superficial de sol.

Dezvoltarea sistemului radicular în profinzime este mai rapidă în absenţa aportului de îngrăşăminte cu azot în toamnă.
Efectul îngrăşămintelor şi a fracţionării dozei asupra evoluţiei culturii
Regula generală este:

- îngrăşămintele cu P şi K datorită mobilităţii reduse în sol, se aplică înainte de azot, în doza de 60-120 kg/ha P2O5 şi 60-80 kg/ha K2O, pentru a fi încorporate în sol în zona de activitate maximă a sistemului radicular (stratul arabil), sau la pregătirea patului germinativ în cazul folosirii îngrăşămintelor complexe.

- îngrăşămintele cu N, datorită mobilităţii ridicate se aplică fracţionat, în funcţie de cerinţele plantelor pe faze de vegetaţie.

Mărimea dozei de N pentru condiţiile din România este cuprinsă între 70 şi 120 kg N s.a./ha, iar pe terenurile agricole bine cultivate şi după premergătoare favorabile, în principiu nu trebuie aplicate îngrăşăminte cu N în toamnă.

Fracţionarea dozelor pe faze de vegetaţie cheie, permite creşterea randamentului, o mai bună utilizare a îngrăşămintelor aplicate, orientarea structurii vegetaţiei şi o măsură preventivă împotriva bolilor foliare sau a căderii lanului. Dacă cultivatorii de grâu aveau ca obiectiv numai obţinerea de producţii ridicate, în prezent trebuie să fie preocupaţi şi de calitatea tehnologică a recoltei, iar fertilizarea cu N şi fracţionarea dozelor, influenţează în mare măsură indicii de calitate la grâu.
Rolul fracţionării dozei de N
La sfârşitul iernii, înainte de reluarea vegetaţiei, aplicarea unei fracţiuni din doză are ca efect:
- dezvoltarea armonioasă a unui număr de fraţi, fără momente de stres determinat de concurenţa între plante;

- stimularea producţiei fraţilor în cazul lanurilor cu densitate redusă;

- dezvoltarea fraţilor apăruţi mai târziu în cazul culturilor cu densitate mică, încât să fie capabili să formeze spic.

Un exces sau deficit în aprovizionarea cu N în acest stadiu va provoca un exces sau deficit de tulpini capabile să formeze spic, care va afecta structura ideală a populaţiei vegetale.

Este preferabil de a limita această primă fracţiune la 30-40 kg de N pe ha, deoarece:

- pierderile de N prin denitrificare nu sunt neglijabile;

- va fi posibilă o adaptare a fracţiunii următoare fără să fie afectată cultura;

- coeficientul real de utilizare a azotului din îngrăşămintele aplicate în toamnă sau la sfârşitul iernii, rareori depăşeşte 50 %.

La alungirea paiului sfârşitu iernii 30-40, 50-60 la alungirea paiului şi 30-40 kg N începând cu stadiul spic la l cm , fraţii suficient dezvoltaţi intra în faza de alungire a paiului -(începutul lunii aprilie), creşterea culturii este accentuată, iar cerinţele pentru N sunt ridicate.

Aportul de N în această fază are ca scop:

-  aprovizionarea cu N a fraţilor care vor da spic, pentru o dezvoltare armonioasă a paiului şi a spicului;

-  reglarea numărului de fraţi care vor forma spic.

Dacă se manifestă un deficit de N în timpul alungirii paiului, va rezulta un număr insuficient de spice/mp şi/sau spiculeţe sterile la baza şi vârful spicului.

Aprovizionarea abundentă cu N se soldează cu o densitate excesivă a lanului determinând:

- o concurenţă accentuată între fraţi pentru azot, apă şi lumină, tulpinile vor fi firave, spicele vor avea multe spiculeţe sterile;

- sensibilitatea plantelor la boli criptogamice şi cădere.

Pentru stabilirea corectă a fracţiunii de N care se aplică în această fază se ţine cont de:

-  durata  perioadei  de  alungire  a paiului şi faptul ca sistemul radicular se dezvoltă în profunzime, explorând rezervele de N de pe profilul de sol,

- mineralizarea   materiei   organice este favorizată de creşterea temperaturii şi sunt eliberate cantităţi importante de N accesibil plantelor.

Fracţiunea din doza de N care se aplică la începutul alungirii paiului este de 50-60 kg N s.a./ha, cu un coeficient de utilizare a azotului de către plante de 70% înainte de apariţia ultimei frunze. In acest stadiu, dacă condiţiile de creştere au fost normale şi fertilizarea a fost bine dirijată, sistemul radicular a explorat profilul de sol pe adâncimea de 1-1,5 m, utilizând în mare măsură rezervele de azot din sol. Aprovizionarea cu azot în continuare se va face pe baza mineralizării materiei organice sau prin aplicare de îngrăşăminte.

In stadiul apariţiei ultimei frunze, cultura de grâu a absorbit numai jumătate din necesarul de N, cerinţele sunt foarte importante în continuare şi se justifică adesea o fracţiune din N în această fază de vegetaţie.

Aportul de N înainte de apariţia ultimei frunze nu mai influenţează numărul de spice/mp, dar asigură:

-  creşterea fertilităţii spicului;
-  creşterea masei a 1000 de boabe;
-  ameliorarea calităţii recoltei (conţinutul în proteina şi indicele Zeleny).

Fracţiunea din doza de N care se aplică în acest stadiu este de 30-40 kg N s.a./ha, cu un coeficient real de utilizare a azotului în jur de 75%.

Pe lângă realizarea unui randament economic optimal, agricultorul trebuie să ţină cont în bugetul exploataţiei de impactul fertilizării cu azot asupra mediului, iar strategia prezentată în cadrul acestui articol, vizează compatibilitatea între agricultura performantă şi protecţia mediului.
Conf. univ. dr. M. Dumbravă 

 

1 Comentariu

  1. Alexandru spune:

    Super articol, informatia este foarte clara si utila, va multumesc mult D-nule Dumbrava. Succese mari in tot ce faceti…

Adauga un Comentariu


unu × = 9

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii