agrias.ro » Stiri » Gerul din această iarnă, a calamitat podgoriile din Vrancea

Din cauza temperaturilor de până la minus 22 de grade Celsius înregistrate în iarna aceasta, plantaţiile de viţă de vie au avut de suferit în judeţul Vrancea. Au fost afectate  în proporţie de peste 50%, plantaţiile de vită-de-vie  de la Panciu, Odobeşti, Jariştea, Ţifeşti, Boloteşti şi Urecheşti.

Gerul a afectat mugurii viţei-de-vie şi, practic, a compromis recolta pentru acest an, spun specialiştii. Acesta este al doilea an , când fermierii obţin producţii mici sau de loc, în special cei din Jariştea.

Recolta de struguri din soiul Chasselas este compromisă în totalitate, la Jariştea, iar la soiurile Fetească Regală, Fetească albă şi Aligote pagubele sunt de 50 – 80%.

Şi la podgoriile amplasate la baza pantelor, se constată pagube mari, diminuându-se cu cât sunt amplasate mai sus pe dealuri.

În Vrancea sunt cultivate cu viţă de vie peste 25.000 de hectare. Un sfert din populaţia judeţului, adică 30.000 de familii, trăiesc din viticultură.

Adauga un Comentariu


− trei = 6

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii