agrias.ro » Interviuri » Intretinerea culturilor si a loturilor semincere

Fiindca lucrarile de intretinerea culturilor si a loturilor semincere au o importanta majora pentru activitatea agricola, am rugat specialistii Caussade Semences Romania sa ne ofere un scurt interviu, iar astfel am primit suportul doamnei Natalia Albu, Director Tehnic in cadrul companiei Caussade Semences Romania. Gasiti mai jos intrebarile redactiei Agrias.ro si ale doamnei directoare Natalia Albu (N.A.):

Natalia Albu - Director Tehnic, Caussade Semences Romania

Natalia Albu - Director Tehnic, Caussade Semences Romania

Agrias.ro: Care sunt interventiile tehnologice esentiale in urmatoarele faze de vegetatie?
N.A.: In perioada urmatoare trebuie acordata o atentie deosebita lucrarilor de intretinere a culturilor semincere, lucrarii de purificat biologic si lucrarii de castrat (in cazul loturilor semincere de porumb); trebuie acordata atentia cuvenita si irigarii culturilor semincere, ma refer aici in special la culturile semincere de porumb, pentru a asigura necesarul de apa de care plantele au nevoie.

Agrias.ro: Care sunt principalele produse chimice utilizate in tehnologie?
N.A.: La aplicarea produselor pesticide in loturile semincere trebuie tinut cont de recomandarile companiei partenere pentru producerea de samanta, pentru ca aceasta este cea mai in masura, pe baza testarilor proprii, de a face recomandari in ceea ce priveste folosirea unui produs sau altul. Una dintre regulile de care trebuie tinut cont este consultarea prospectelor produselor pesticide referitor la momentul optim de aplicare produselor pesticide. Aplicarea produselor pesticide in doze mai mari sau in alta faza decat cea recomandata poate avea efecte dezastruoase asupra productiei in sine, chiar daca planta ca atare nu pare afectata.

Agrias.ro: Elemente tehnologice cheie pe faze de vegetatie?
N.A.: Elementele cheie ale culturii semincere sunt:
• lucrarea de pregatire a patului germinativ – cu max 1 zi inainte de inceperea semanatului, suficient de uniform pentru a avea o rasarire uniforma;
• lucrarea de semanat-trebuie sa se faca in conditii de maxima siguranta pentru a evita impurificarile mecanice;
• lucrarile de intretinere ale culturilor semincere – la momentul oportun, pentru a evita imburuienarea excesiva a solelor unde sunt amplasate culturile semincere si cu produse adecvate;
• lucrarile de purificare biologica si castrat (in cazul loturilor de hibridare de porumb)
• lucrarea de recoltat – la umiditate corespunzatoare, cu echipamente de recoltat adecvate, reglate corespunzator pentru a evita pierderile din timpul recoltatului si transportul imediat al semintelelor la statia de conditionare.

Agrias.ro: Purificarea biologica: importanta, dificultati, posibilitati de interventie?
N.A.: Lucrarea de purificat biologic este una dintre lucrarile specifice culturilor semincere de calitatea careia depinde valoarea genetica a semintelor obtinute. Se face incepand din faza cand se diferentiaza plantele netipice fata de varietatea cultivata pana la eliminarea acestora in totalitate, de catre echipe specializate pentru aceasta lucrare, sub directa supravegherea directa a sefului de ferma. Este greu de stabilit un numar al purificarilor biologice care trebuiesc efectuate intr-o cultura semincera, acesta depinzand atat de puritatea genetica a semintelor insamantate, cat si de calitatea lucrarii de purificare biologica in sine efectuata in cultura semincera in sine .

Agrias.ro: Riscuri la: recoltare, receptie si conditionare?
N.A.: Unul dintre principalele riscuri in perioada recoltatului il reprezinta precipitatiile, care pot pune in pericol atat calitatea, cat si cantitatea de seminte obtinuta. Daca din acest punct de vedere nu putem interveni, in ceea ce priveste restul operatiunilor, responsabilitatea referitoare la calitatea acestora ne apartine in totalitate si anume: recoltarea la umiditate optima, curatarea echipamentelor de recoltat, a mijloacelor de transport, a echipamentelor din statie pentru a evita impurificarile mecanice.
Daca pentru semintele de cereale paioase nu este o practica curenta, pentru porumbul de samanta una dintre operatiunile cheie este cea de uscare. Trebuie acordata o atentie deosebita acestei lucrari, de calitatea ei depinzand indicele germinatieii semintei produse.

Agrias.ro: Este eficienta din punct de vedere economic producerea de samanta?
N.A.: Producerea de samanta este o cultura profitabila in conditiile in care exista un contract ferm de preluare a productiei; acest lucru este posibil prin incheierea de contracte de producere seminte cu firmele specializate care activeaza in domeniu; prin incheierea de contracte exista certitudinea livrarii productiei si a incasarii drepturilor banesti aferente productiei obtinute.

Multmim pe aceasta cale doamnei Natalia Albu, Director Tehnic in cadrul companiei Caussade Semences Romania pentru raspunsuri.

Adauga un Comentariu


− 1 = sapte

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii