agrias.ro » Evenimente » La Cluj şi Craiova se desfăşoară, Târgul finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), a lansat, în data de 2 februarie 2011, campania de informare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) ‘Fonduri europene pentru mediul rural’. Campania, care se desfăşoară pe parcursul a cinci luni, urmăreşte să constientizeze publicul interesat, asupra oportunităţilor de finanţare oferite de PNDR.

Vineri, 3 iunie 2011, APDRP, organizează Târgul finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, la Cluj în cadrul Expo Transilvania, unde va reuni beneficiarii proiectelor finanţate prin PNDR din Regiunea de Dezvoltare 6 Nord Vest, Satu Mare, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private implicate în implementarea PNDR în România, respectiv: Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM şi instituţii bancare reprezentative pentru acordarea creditelor bancare solicitanţilor de fonduri europene.

Acest eveniment permite tuturor persoanelor să se informeze direct cu privire la etapele care trebuie parcurse pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea unei investiţii, atât de la instituţiile abilitate, care le pot acorda informaţii avizate şi sprijin, cât şi de la cei care au beneficiat deja de fondurile nerambursabile acordate prin PNDR.

Sâmbătă, 4 iunie 2011, acest Târg se va desfăşura şi la Craiova, la Casa Ştiinţei şi Tehnicii, fiind dedicat Regiunii de Dezvoltare 4 Sud – Vest, Craiova.

APDRP, informează, că la acest târg, organizat la nivel regional, vor fi prezentate şi vor putea fi achiziţionate produse agroalimentare şi servicii specifice mediului rural, realizate la standarde europene prin proiectele finanţate cu fonduri nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013.

Adauga un Comentariu


sase − 6 =

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii