agrias.ro » Evenimente » BASF saluta elita fermierilor din Romania cu un solemn “Ave, Cezar!”

Saptamana trecuta, pe 10 noiembrie, compania BASF, a sarbatorit un an de succes alaturi de clientii sai. Evenimentul s-a intitulat: “Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului”, fiind gazduit in sala I.C. Bratianu a Palatului Parlamentului. La eveniment au participat oficialii BASF, cat si cei peste 300 de invitati.

Noul desemnat Country Manager al Diviziei Crop Protection, BASF Romania, respectiv domnul Tiberiu Dima, a precizat: “Civilizatia romana a fost printre primele care au celebrat persoanele importante, influente, puternice, iar romanii se revendica de la aceasta origine. Este motivul pentru care am ales sa transformam fermierii in Cezari si sa aducem un omagiu muncii lor printr-un eveniment in stil antic, grandios”.

Evenimentul, realizat de agentia Publicis, si-a propus sa ofere momente unice de sarbatoare celor care traiesc cu adevarat in ritmul naturii – fermierii romani, nu demult intorsi de la culesul roadelor si deja grabiti sa semene pentru anul ce se apropie.

“In contextul mondial actual, in care populatia lumii este in continua creştere, asigurarea hranei devine o adevarata provocare. In aceste conditii, rolul fermierilor in societatea moderna este primordial. Fermierii trebuie sa producă tot mai mult pe aceeasi suprafata de teren, respectand totodata protectia mediului si sanatatea umana. Responsabilitatea ce apasa pe umerii acestor oameni este uriasa. Consideram ca a sosit momentul sa le multumim intr-un mod special, unic. Lor, elitei fermierilor din Romania, ne-am dorit sa le punem pe frunte binemeritatii lauri ai succesului”, incheie Tiberiu Dima.

Despre BASF

BASF este lider mondial in domeniul chimic: “The Chemical Company”. Portofoliul sau cuprinde o gama larga de produse, de la substanţe chimice de baza, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante, pana la produse chimice pentru agricultura, produse de sinteză fina, precum si petrol si gaze. Partener de nadejde al tuturor sectoarelor industriale, BASF participa la cresterea succesului clientilor sai. Cu produsele sale de mare valoare si sistemul inteligent de solutii, BASF are un rol important in gasirea solutiilor la problemele globale, precum protecţia mediului, folosirea eficienta a resurselor energetice, nutritie si mobilitate. BASF a realizat vanzari de aproximativ 63,9 miliarde de EURO in 2010 si are aproximativ 109.000 de angajati. Actiunile BASF sunt listate la bursele de marfuri din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) si Zurich (AN). Informatii suplimentare sunt disponibile pe internet la www.basf.com

Etichete:

Adauga un Comentariu


× 6 = doisprezece

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii