agrias.ro » Agricultura » Buruieni care ne vor da amendă

Fermierii români va trebui să se “lupte” de anul viitor cu circa 40 de plante dăunătoare pentru a evita amenzi de până la 100 de euro/hectar, potrivit celei mai recente variante a proiectului de ordonanţă de urgenţă care vizează amendarea proprietarilor care nu îşi curăţă terenurile agricole.

Ministerul Agriculturii a publicat ieri pentru prima dată şi lista plantelor care trebuie eliminate de către proprietarii de teren. Această listă include hrişca urcătoare, ştirul, ciulinii, măcrişul, pălămida sau cucuta.

Proprietarii care nu vor respecta regulile impuse de Agricultură vor fi amendaţi cu 200 de lei/hectar pentru primul an în care îşi vor lăsa terenul în paragină, 300 de lei/hectar pentru al doilea an şi 400 de lei/hectar începând cu al treilea an consecutiv în care vor încălca această lege. În cazul în care cele 2 milioane de hectare de teren pe care cresc buruieni în prezent vor continua să rămână nelucrate, prin această măsură la buget vor intra până la 450 de milioane de euro în următorii trei ani. Astfel, legea ar putea aduce în primul an de la intrarea în vigoare până la 100 mil. euro la buget, până la 150 mil. euro în al doilea an, respectiv un maxim de 200 mil. euro începând cu al treilea an de la aprobare. Mulţi dintre micii proprietari de teren agricol ar putea alege însă să îşi vândă terenurile pentru a evita amenzile.

În prezent pe piaţa locală sunt circa 2 mil. ha de teren agricol pe care cresc buruieni, suprafaţă care acoperă 15% din totalul de 14,7 milioane de hectare de teren arabil şi păşuni.

Adauga un Comentariu


noua − = 5

© 2011 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii