agrias.ro » Piata » Preţul ouălor – plus 36%, pastele şi cartofii – plus 15-20%

Pastele, cartofii şi ouăle s-au scumpit cu peste 15% în februarie comparativ cu luna anterioară, arată Indicele Alimen­tar al ZF, calculat pe baza preţurilor din hipermarketurile din Capitală.

Analiza ZF arată că, per ansamblu, preţurile cu­mulate ale celor 15 produse luate în calcul au crescut în perioada ianuarie-februarie 2012 cu 4,4%, la 99,6 lei. Din întreg coşul de produse cea mai mare creştere a fost înregistrată de ouă, al căror preţ a înregistrat un avans de 36%. Ziarul Financiar culege în fiecare lună preţurile pentru un coş de 15 produse de bază din două hipermarketuri din Capitală. Pe baza acestor date ZF analizează evoluţia lunară a preţurilor pentru un coş de consum ce are o valoare de aproximativ 100 de lei.

Creşterile de preţ au venit şi în contextul în care România a fost lovită în luna februarie de temperaturi extreme. Sudul ţării a fost blocat mai multe zile din cauza viscoulului, şcolile au avut lacăte pe uşi, zeci de drumuri au fost blocate, iar o parte din cursele aeriene interne s-au anulat. Retailerii au fost însă printre puţinii care au câştigat de pe urma zăpezilor, în condiţiile în care românii s-au înghesuit în magazine pentru a-şi face provizii ca pentru “un al doilea Crăciun”. În urmă cu o lună un oficial al lanţului Cora explica pentru ZF că vânzările a trei hipermarketuri din Capitală au crescut în primele zile ale lunii februarie cu mai mult de 100% faţă de ultima saptămână din luna ianuarie, dar şi că oamenii s-au orientat către produsele uşor stocabile, în speţă lapte, ouă, carne şi paste.

Surpriză la cartofi

Una dintre cele mai mari creşteri de preţ – dintre produsele analizate de ZF – a fost înregistrată în februarie de cartofi. În acest interval preţul unui kilogram de cartofi a crescut cu 20%, la 1,17 lei, pe rafturile marilor magazine.

“În general, cartofii la producător nu s-au scumpit. De obicei, cartofii pleacă de la producători cu 0,5-0,6 lei/kilogram. Creşterea este posibil să se datoreze unor creşteri ulterioare pe lanţul comercial.

Totuşi, majorările de preţ nu par justificate pentru că pe piaţă nu este o problemă de stoc, chiar dimpotrivă, fermierii se tem că nu vor reuşi să vândă tot ce au în depozite până la recolta urmă­toare”, a explicat Sorin Chiru, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr.

Majorarea de preţ este surprinzătoare şi în condiţiile în care anul trecut producătorii români au strâns în hambare 3,6 milioane de tone de cartofi, în creştere cu 12,2% faţă de recolta din 2010, potrivit datelor Ministerului Agriculturii (MADR).

11 din 15 pe plus

11 din cele 15 produse analizate de ZF, adică mai bine de două treimi, au încheiat luna februarie având preţuri mai mari decât în luna precedentă. În afară de paste, ouă, cartofi, care au înregistrat creşterile cele mai mari, restul produselor cu preţuri în creştere au înregistrat avansuri sub 10%. De cealaltă parte, singurele produse cu preţuri în scădere în februarie au fost merele, bananele, cotletul de porc fără os şi berea. Declinurile pentru unele categorii de produse nu au avut însă forţa de a înclina decisiv balanţa, astfel că la sfârşitul acestei luni factura coşului de consum al ZF totalizează 99,6 lei, cu 4,26 lei mai mult decât în prima lună a acestui an.

An la an: plus 5%

În ultimele 12 luni, în perioada februarie 2011-februarie 2012, preţurile produselor din Indicele Ali­mentar ZF au crescut cu 5,2%. Cea mai mare creştere a fost înregistrată de ouă, produs al cărui preţ s-a majorat în ultimul an cu 64%. Pe locul doi urmează spa­ghetele (21,4%), po­diumul creşterilor fiind completat de lapte (avans de 20%). De cealaltă parte, între scăderile de preţ cea mai importantă a fost înregistrată de cartofi, al căror preţ a coborât cu 50% în ultimul an, la 1,1 lei/kilogram.

Sursa: Ziarul Financiar

Adauga un Comentariu


sapte + = 16

© 2012 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii