agrias.ro » Agricultura » Ministrul agriculturii doreste pastrarea terenurilor „intr-o apartenenta nationala“

Stelian Fuia, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale

Stelian Fuia, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale

Ministrul agriculturii Stelian Fuia vrea o bancă funciara pentru comasarea terenurilor si mentinerea lor „intr-o apartenenta nationala“, dar strainii deja detin 700.000 de hectare, prin intermediul unor firme inregistrate aici, iar de la 1 ianurie 2014, nerezidentii nu vor mai fi nevoiti sa apeleze la astfel de artificii si vor putea sa cumpere direct terenuri agricole. Liberalizarea pietei funciare in 2014 este o conditie stipulata in Tratatul de aderare a Romaniei la UE, iar modificarea acestei conditii este improbabila.

Pretul terenului agricol in Romania este si de peste 10 ori mai mic, comparativ cu alte tari din Europa, insa lipsa infrastructurii, subventiile foarte mici in agricultura, in comparatie cu alte state, cat si lipsa infrastructurii sau birocratizarea excesiva sunt motive care pot sa tina departe investitorii straini de Romania, in special in agricultura.

Din punct de vedere al dezvoltarii agriculturii autohtone, achizitia terenurilor de persoane si companii straine care activeaza in agribusiness poate sa fie un beneficiu pentru economia nationala, daca astfel se comaseaza suprafete mari de teren si se exploateaza, insa doar daca terenurile respective nu sunt cumparate cu scop exclusiv speculativ, amanand investitiile in exploatarea suprafetelor agricole. Prin astfel de investitii, se pot face locuri de munca, aduce contributii la buget si se pot dezvolta implicit comunitatile rurale. In contextul globalizarii, circulatia internationala a capitalului si a fortei de munca devine regula si nu exceptia.

In prezent, din cei trei factori de productie esentiali pentru o agricultura performanta, respectiv: pamantul, munca si capitalul, agricultura din Romania are probleme la toate capitolele, in sensul ca loturile de teren agricol sunt foarte faramitate, mana de lucru slab pregatita si lipsa capitalului pentru investitii.

Adauga un Comentariu

Trebuie sa fiti logat pentru a posta un comentariu.

© 2012 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii