agrias.ro » Finantare, Stiri » Alocarea tuturor fondurilor disponibile pentru Masura 121 in sesiunea din aprilie 2012

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) deschide în perioada 17 aprilie – 31 mai 2012 sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune, pentru finanțarea proiectelor privind modernizarea exploatațiilor agricole, sunt de 220.577.199 de euro, fiind alocați acum toți banii disponibili până la finalul perioadei de finanțare, respectiv 2013.
Totodată, pe pagina de internet a Agenției (www.apdrp.ro) a fost publicată ultima variantă a Ghidului Solicitantului, versiunea 09, aplicabilă pentru depunerea proiectelor din această sesiune.

Ghidul Solicitantului aduce modificări privind alocarea fondurilor nerambursabile europene pentru Măsura 121. Astfel, se va acorda finanțare europeană nerambursabilă în mod separat pentru sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru implementarea standardelor privind laptele și protecția apelor și pentru beneficiarii Măsurii 141 „Sprijinirea exploatațiilor agricole de semi-subzistență”.
Totodată, au suferit modificări și valorile maxime eligibile ale proiectelor, în funcție de sectorul în care se va face investiția. Astfel, pentru sectorul zootehnic, valoarea eligibilă a unui proiect de investiții nu poate depăși 2 milioane de euro, beneficiind de o cofinanțare publică nerambursabilă începând cu 40%. În cazul proiectelor implementate în sectorul vegetal, valoarea maximă a investiției nu poate depăși 1 milion de euro, cofinanțarea publică nerambursabilă pornind tot de la 40%. Cofinanţarea publică nu va putea depăşii un maximum de 70% din valoarea totală a proiectului.
În situația în care se realizează un proiect de investiții în sectorul zootehnic ce vizează atât protecția apelor împotriva poluării cu nitrați cât și implementarea standardelor în privința laptelui crud, valoarea eligibilă totală acceptată a acestuia nu va putea depăși suma de 2 milioane de euro. Din totalul acceptat, investiția în standardele pentru lapte nu va depăși suma de 250.000 de euro. Cofinanțarea publică nerambursabilă în cazul acestui tip de proiect de investiții va porni de la 40%.
În privința cheltuielilor eligibile, au fost aduse clarificări cu privire la mijloacele de transport specializate. Astfel, vor fi considerate eligibile doar acele mijloace de transport care transporta numai un anumit tip de mărfuri adecvate activităților descrise in proiect. În consecinţă, mijloacele de transport eligibile pot fi autocisterne, autoizoterme, mijloace de transport albine, animale.

Selecția proiectelor în vederea acordării finanțării se va realiza conform criteriilor de selecție publicate in Ghidul Solicitantului, disponibil gratuit pe pagina de internet www.apdrp.ro.
În ceea ce privește modul de selectare a proiectelor, s-au introdus criterii separate pentru investițiile în standardele europene în vigoare din sectorul animalelor. Astfel, pentru a beneficia de punctaj proiectele trebuie să conțină investiții care să asigure implementarea standardelor în proporție de 100%. În cazul în care proiectul prevede și alte tipuri de investiții acesta va fi punctat conform criteriilor de selecție pentru sectorul de creștere a animalelor. Totodată, beneficiarii Măsurii 112 – ”Instalarea tinerilor fermieri” care realizează investiții pentru implementarea celor două standarde prin Măsura 121, beneficiază de o perioadă de grație de 36 de luni pentru finalizarea investiției.

Trebuie să facem precizarea că proiectele din sectorul zootehnic si vegetal nu vor mai primi punctaj la criteriul de selecție ce privește exploatațiile agricole care se adaptează la standardele comunitare, dat fiind faptul că acestea au devenit obligatorii. Sunt exceptate doar cele două standarde menționate mai sus, care au criterii de selecție separate.
Din sectorul vegetal au fost eliminate, de asemenea, investițiile pentru înfințarea de culturi de specii forestiere, cu ciclu scurt de producție.
Investițiile din acest sector, ce privesc pepinierele și plantațiile de pomi fructiferi, vor primi de 33 de puncte, iar cele pentru plantații de viță-de-vie pentru vin primesc 30 de puncte.
În cazul proiectelor de investiții din sectorul animal, acestea vor beneficia de un punctaj diferit în funcție de ce dorește beneficiarul să producă de pe urma animalelor. De exemplu, dacă se va realiza un proiect de investiții pentru creșterea bovinelor, se vor acorda 39 de puncte dacă este vorba despre bovine pentru carne, sau 35 de puncte, în cazul în care sunt crescute vaci pentru lapte.
Pentru a verifica îndeplinirea criteriilor de selecție pot fi consultate inclusiv formularele specifice ale Manualului de procedură pentru evaluare selectare, de asemenea disponibil pe pagina de internet www.apdrp.ro.
Depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 se va face la Oficiile Judeţene ale APDRP, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 14:00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este miercuri, 31 mai 2012, ora 12:00.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic” şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane şi a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a standardelor comunitare.

Obiectivele specifice se referă la:
1. Introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum și producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile;
2. Adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare;
3. Creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite;
4. Sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.

Obiectivele operaţionale se referă la:
Promovarea investițiilor în exploataţiile agricole din sectorul vegetal și de creştere a animalelor pentru realizarea de construcţii noi şi/ sau modernizarea construcţiilor agricole existente din cadrul acestora şi a utilităţilor aferente, achiziţionarea de maşini şi utilaje noi, înfiinţarea de plantaţii etc.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii definiţi conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole – activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului – a căror exploataţie este situată pe teritoriul ţării, are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE1, și care este înregistrată în Registrul unic de identificare / Registrul agricol. Astfel, pentru a beneficia de sprijin prin FEADR un solicitant trebuie să aibă ca obiect principal de activitate domeniul agricol, conform Certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, respectiv codul CAEN 01xx. Pentru a demonstra că practică în principal activităţi agricole, în cazul unei activitati existente, solicitantul trebuie să facă dovada că veniturile din activităţile agricole reprezintă cel puţin 50% din total venituri din exploatare.

Pentru mai multe informatii, va recomandam sa accesati www.apdrp.ro

Adauga un Comentariu


unu × = 1

© 2012 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii