agrias.ro » Diverse » Brevetul european cu efect unitar

amsem_logoConform unui comunicat de presa al Asociaţiei Europene a Seminţelor, după o perioadă de impas între Consiliu și Parlament, care a durat aproape un an, Parlamentul European a votat astăzi un set de noi reguli care stabilesc și reglementează noul “brevet european cu efect unitar”. Industria și cercetătorii au acum posibilitatea de a-și proteja proprietatea intelectuală cu o singură cerere care rezultă într-un singur titlu valabil în întreaga UE, care va reduce costurile și astfel să promoveze inovarea, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.

“Aceasta este o adevărată piatră de hotar în căutarea noastră pentru clarificarea interfeței dintre brevetele de invenţie și drepturile amelioratorilor de plante”, a subliniat Garlich von Essen, secretarul general al ESA – Asociația Europeană a Semințelor, după adoptarea de către Parlamentul European a reglementărilor privind brevetul european. “Sectorul de ameliorare a plantelor salută acest nou instrument de protecţie intelectuală. Pentru soiurile de plante am avut deja un astfel de sistem, cu o singură cerere și titlul de protecţie unic sub formă de protecție comunitară a soiurilor de plante; acest lucru este acum completat cu un sistem similar în domeniul brevetelor de invenţie”.

Pentru amelioratori principala problemă în discuție a brevetuluide invenţie UE este așa-numita “excepţie a amelioratorului “. Aceasta permite utilizarea de material biologic protejat prin brevet de invenţie pentru ameliorare în continuare, fără nici o obligație față de titularul de brevet. Cu toate acestea, pentru comercializarea unui soi nou ameliorat care conține o invenție brevetată de un alt ameliorator este necesară o licență “. Aceasta este piatra de temelie a ameliorării plantelor în Europa și a poziției ESA pentru protecţia proprietăţii intelectuale a plantelor legată de invenții: acces la toate materialele genetice vegetale pentru ameliorare în continuare, și, în acest fel, sprijin maxim pentru inovare în continuare, protejând în același timp drepturile și returnarea investițiilor pentru titularul de brevet original atunci când vine vorba de exploatarea comercială a soiului nou creat care poartă invenția brevetată”, explică Garlich von Essen. În timp ce o astfel de exceptare a fost deja consacrată în legislația națională din Germania și Franța, ea nu a fost disponibilă pentru amelioratorii din restul statelor membre, cauzând incertitudini juridice și încorsetări puternice ale companiilor mai mici din domeniul ameliorării plantelor. Sectorul de ameliorare a făcut lobby din greu pentru această adăugire specifică noului sistem de brevete la nivelul UE, un element care nu a fost considerat în propunerea inițială a Comisiei, și în timpul discuțiilor, sprijinul a fost în creștere atât în Parlament, cât și în Consiliu pentru cauza sectorului.
“Suntem extrem de recunoscători pentru sprijinul puternic pe care l-am primit de la deputați în Parlamentul European, în special de la raportorul Bernhard Rapkay, președintele Comitetului pentru afaceri juridice Klaus-Heiner Lehne, și de la Herbert Reul cel care a depus inițial modificarea pentru „exceptarea amelioratorului”. „Fără acest sprijin continuu, acest succes nu ar fi fost posibil”, își exprimă Von Essen mulțumirile sale pentru Parlamentul European.

Tradus şi transmis de Asociaţia AMSEM, membră a Asociaţiei Europene a Seminţelor-ESA

Adauga un Comentariu


8 × cinci =

© 2012 agrias.ro · Abonare:ArticoleComentarii