APIA sprijină financiar pentru măsura de restructurare/reconversie în domeniul vitivinicol
Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), încă din anul 2009 a făcut demersuri pe…
Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), încă din anul 2009 a făcut demersuri pe…
Conform unui clasament întocmit de o organizaţie non-guvernamentală danezo-britanică, companiile româneşti TCE 3 Brazi şi…
În vederea combaterii de urgenţă a fraudei fiscale, în domeniul comercializării cerealelor şi plantelor tehnice,…
Saptamana trecuta, joi, 19 mai 2011, a avut loc la Hotel Casa Capsa dezbaterea: “Cum…
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Valeriu Tabară, în Comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor,…
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, speră ca până la finalul acestui an România să poată cheltui…
La Sala Sporturilor din municipiu Tulcea, va fi deschis de vineri până duminică,’Târgul Finanţărilor Europene…
Joi, 19 mai 2011, la conferinţa ‘Noi oportunităţi de finanţare pentru schimbare socială şi economică…
Din bugetul naţional, fermierii ar putea primi 77 de euro pe hectar, pentru plăţile complementare…
Conform “măsurii 112”, intitulată “Instalarea tinerilor fermieri”, orice român sub 40 ani poate solicita ajutorul…